Wenger, Lineker, Weah şi Maldini şi-au scris numele în cartea de istorie a fotbalului! VEZI 10 performanţe unice

on March 30, 2011 in Uncategorized

Fanii “sportului rege” au asistat în weekend la o nouă realizare unică în istoria fotbalului, marcarea golului cu numărul 100 de către portarul Rogerio Ceni.

Vă prezentăm în continuare 10 performanţe unice în istoria fotbalului şi protagoniştii lor.

1. Paul Stewart
Fostul internaţional englez a jucat în nu mai puţin de 5 derbyuri de tradiţie ale zonelor din Anglia: Manchester, South London, North London, Mereyside şi Wearside.

2. George Weah
Actualul politician liberian a câştigat, în 1995, 3 titluri impresionante: Balonul de Aur, “Cel mai bun jucător african al anului” şi “Cel mai bun jucător al anului în Europa”. A fost primul jucător african care a câştigat Balonul de Aur.

3. Mauricio Baldivieso
Sud americanul deţine recordul pentru cel mai tânăr jucător care a jucat într-o partidă de primă ligă. La numai 12 ani, el a debutat în campionatul bolivian. Din păcate, la numai 5 minute după ce a intrat pe teren, puştiul a fost faultat dur de un fundaş şi nu a mai jucat fotbal profesionist de atunci.

4. Peter Shilton
Portarul a apărat, pe parcusul unei cariere de 30 de ani, în mai mult de 1000 de partide. A fost internaţional al Angliei în 125 de meciuri şi este cel mai selecţionat jucător englez. Şi mai impresionant este faptul că a jucat peste 100 de partide pentru 5 cluburi diferite: Leicester City, Stoke City, Nottingham Forest, Southampton şi Derby.

5. Pele
Legendarul jucător brazilian a înscris 1280 de goluri în 1363 de partide. În campionatul ţării sale, atacantul a marcat de 589 de ori în 605 meciuri.

6. Just Fontaine
Francezul deţine recordul pentru cele mai multe goluri înscrise la un turneiu final al Cupei Mondiale. În 1958, acesta a marcat 13 goluri la Cupa Mondială din Suedia.

7. Fred Everiss
Fostul tehnician al lui West Bromwich Albion deţine recordul pentru cel mai longeviv antrenor la o echipă de club. Acesta a ntrenat actuala formaţie a lui Gabi Tamaş nu mai puţin de 46 de ani, între 1902 şi 1948.

8. Paolo Maldini
Fundaşul italian s-a retras din activitate în 2009, la 40 de ani, după 25 de ani petrecuţi în tricoul lui AC Milan. El a câştigat Liga Campionilor Europeni de 5 ori, record absolut în lumea fotbalului.

9. Arsenal
Sezonul 2003-2004 rămâne unul de referinţă în istoria Premier League. Arsenalul lui Arsene Wenger a câştigat atunci titlul după un sezon de invincibilitate, 26 de victorii, 12 egaluri şi nicio înfrângere. Echipa londoneză a primit o ediţie specială, de aur, a trofeului pentru câştigarea campionatului.

10. Gary Lineker
Fostul câştigător al Ghetei de Aur a Cupei Mondiale din Mexic 1986, deţine un record imposibil de bătut. Pe parcursul carierei desfăşurate la Tottenham, Leicester şi Barcelona, atacantul nu a primit niciun cartonaş galben şi niciun roşu.

Comments are closed.