Criză la Juve: pierderi de 39,5 milioane € în 6 luni

on February 28, 2011 in Uncategorized

Juventus Torino a încheiat primul semestru al sezonului 2010/2011 cu un rezultat net negativ de 39,5 milioane de euro, a anunţat, luni, Consiliul de Administraţie al clubului, în criză sportivă după patru înfrângeri în şase meciuri din campionat.

Pe aceeaşi perioadă a sezonului precedent, Juventus a înregistrat profit de 14,2 milioane de euro.

Încasările, 88,8 milioane de euro, sunt în scădere cu 29 la sută, în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut (125 milioane de euro).

Participarea în Liga Europa 2010-2011, care aduce mai puţini bani decât Liga Campionilor, şi schimbarea gestionării drepturilor televizate, explică în parte această scădere.

Previziunile pentru finalul sezonului 2010-2011 arată o “pierdere semnificativă”, însă clubul a asigurat că are “resursele financiare pentru a face faţă rezultatelor negative”.

Comments are closed.