Editorial eveniment CTP: Stele paralele

on November 30, 2010 in Uncategorized

Când l-a bătut Federer pe Nadal la Londra… Datarea vieţii bolnavilor de tenis se face de şapte ani încoace nu după iarnă, vară, lună sau an, ci după calendarul rafarogerian. De şapte ani încoace, spaniolul şi helvetul au fost pe rând Soarele şi Luna rotindu-se deasupra capetelor noastre într-o cursă de urmărire ce pare veşnică.

Aidoma Soarelui şi Lunii, deşi au jucat unul împotriva celuilalt de 22 de ori, Federer şi Nadal nu s-au întâlnit cu adevărat niciodată. Căci niciodată nu a existat în istoria tenisului o rivalitate la vârf făcută din doi jucători atât de diferiţi. În seara londoneză s-au văzut strălucind, poate mai clar ca niciodată în acest final de deceniu, cele două stele paralele.

În trăsăturile lui fundamentale, jocul lui Rafael Nadal a fost construit împotriva adversarului. Scopul lui este să-i dea celui de dincolo de fileu cât mai multe ocazii de a greşi. De aceea, pentru că majoritatea jucătorilor din circuit sunt dreptaci, unchiul Toni l-a obligat pe Rafael să facă forehand cu stânga, deşi e şi el dreptaci. De aceea, media de înălţime faţă de fileu a mingilor trimise de el e mai mare decât a oricărui alt jucător. Ele coboară apoi cât mai aproape de linia de fund pe traiectorii cocoşate, cotite, curbate pe toate cele trei axe ale spaţiului. După ce loveşte suprafaţa de joc cu un efect sălbatic, datorat prizei închise tigaie şi perierii cu continuare în rotaţie uneori mai mult decât dublă deasupra capului, mingea lui Nadal îi sare adversarului ca un şarpe la piept sau la gât. Bicepşii lui, unici şi ei în tenis, au fost lucraţi ca să facă mica sferă galbenă să se învârtă cu viteza cosmică de 5.000 rot/min. Rezultatul este dificultatea continuă în care e pus orice adversar al lui Nadal, silit să nu joace ce ştie mai bine.

De partea cealaltă, Roger Federer joacă întotdeauna împotriva unuia şi aceluiaşi adversar: mingea.

Atunci când reuşeşte să o supună întru totul, adversarul nu mai are ce să joace, căci nu mai ajunge la obiect. De la primul până la ultimul punct, Federer a lovit decisiv, tăios, a atacat primul, silind mingea să facă ce voia el, fără să-i pese de scor sau de adversar, fără să facă vreodată pas înapoi. Mingile rectilinii expediate de el păreau nişte trasoare în noapte, intersectate într-o reţea care l-a paralizat până la urmă pe Nadal. Reverul cu o mână al lui Roger a fost duminică seara bătaia de aripă a şoimului paradisului. Să ne bucurăm, căci în scurtă vreme va fi o specie dispărută în tenis.
Nadal este acum, indiscutabil, nr. 1 mondial. Cu 14-8 scorul întâlnirilor directe, Nadal nu mai poate pierde meciul său peste timp cu Federer. Cu 9 turnee de Grand Slam câştigate la 24 de ani, el are şanse să depăşească recordul de 16 al lui Federer.

Ce nu va reuşi însă vreodată să egaleze, nici el, nici altcineva, este colecţia de tablouri pictate pe aer de Federer cu trupul său, cu racheta şi cu mingea, care pot fi aşezate în orice mare galerie a lumii lângă zborurile sculptate de Brâncuşi sau obiectele imposibile desenate de Escher.

P.S.: Tuturor celor care şi-au exprimat nedumerirea în legătură cu absenţa subsemnatului de la comentariul televizat pe toată durata turneului campionilor le răspund pe această cale că nu am renunţat şi nici nu m-am supărat. Nu pot să particip la comentarii decât dacă sunt invitat de postul de televiziune. De astă dată, Sport.ro nu a considerat nimerit să-mi facă vreo invitaţie.

Finala turneului campionilor (Londra):
Roger Federer (elv): 6 3 6
Rafael Nadal (spa): 3 6 1

Comments are closed.