Archive for November, 2010


Editorial eveniment CTP: Stele paralele

on November 30, 2010 in Uncategorized Comments Off on Editorial eveniment CTP: Stele paralele

Când l-a bătut Federer pe Nadal la Londra… Datarea vieţii bolnavilor de tenis se face de şapte ani încoace nu după iarnă, vară, lună sau an, ci după calendarul rafarogerian. De şapte ani încoace, spaniolul şi helvetul au fost pe rând Soarele şi Luna rotindu-se deasupra capetelor noastre într-o cursă de urmărire ce pare veşnică.

Aidoma Soarelui şi Lunii, deşi au jucat unul împotriva celuilalt de 22 de ori, Federer şi Nadal nu s-au întâlnit cu adevărat niciodată. Căci niciodată nu a existat în istoria tenisului o rivalitate la vârf făcută din doi jucători atât de diferiţi. În seara londoneză s-au văzut strălucind, poate mai clar ca niciodată în acest final de deceniu, cele două stele paralele.

În trăsăturile lui fundamentale, jocul lui Rafael Nadal a fost construit împotriva adversarului. Scopul lui este să-i dea celui de dincolo de fileu cât mai multe ocazii de a greşi. De aceea, pentru că majoritatea jucătorilor din circuit sunt dreptaci, unchiul Toni l-a obligat pe Rafael să facă forehand cu stânga, deşi e şi el dreptaci. De aceea, media de înălţime faţă de fileu a mingilor trimise de el e mai mare decât a oricărui alt jucător. Ele coboară apoi cât mai aproape de linia de fund pe traiectorii cocoşate, cotite, curbate pe toate cele trei axe ale spaţiului. După ce loveşte suprafaţa de joc cu un efect sălbatic, datorat prizei închise tigaie şi perierii cu continuare în rotaţie uneori mai mult decât dublă deasupra capului, mingea lui Nadal îi sare adversarului ca un şarpe la piept sau la gât. Bicepşii lui, unici şi ei în tenis, au fost lucraţi ca să facă mica sferă galbenă să se învârtă cu viteza cosmică de 5.000 rot/min. Rezultatul este dificultatea continuă în care e pus orice adversar al lui Nadal, silit să nu joace ce ştie mai bine.

De partea cealaltă, Roger Federer joacă întotdeauna împotriva unuia şi aceluiaşi adversar: mingea.

Atunci când reuşeşte să o supună întru totul, adversarul nu mai are ce să joace, căci nu mai ajunge la obiect. De la primul până la ultimul punct, Federer a lovit decisiv, tăios, a atacat primul, silind mingea să facă ce voia el, fără să-i pese de scor sau de adversar, fără să facă vreodată pas înapoi. Mingile rectilinii expediate de el păreau nişte trasoare în noapte, intersectate într-o reţea care l-a paralizat până la urmă pe Nadal. Reverul cu o mână al lui Roger a fost duminică seara bătaia de aripă a şoimului paradisului. Să ne bucurăm, căci în scurtă vreme va fi o specie dispărută în tenis.
Nadal este acum, indiscutabil, nr. 1 mondial. Cu 14-8 scorul întâlnirilor directe, Nadal nu mai poate pierde meciul său peste timp cu Federer. Cu 9 turnee de Grand Slam câştigate la 24 de ani, el are şanse să depăşească recordul de 16 al lui Federer.

Ce nu va reuşi însă vreodată să egaleze, nici el, nici altcineva, este colecţia de tablouri pictate pe aer de Federer cu trupul său, cu racheta şi cu mingea, care pot fi aşezate în orice mare galerie a lumii lângă zborurile sculptate de Brâncuşi sau obiectele imposibile desenate de Escher.

P.S.: Tuturor celor care şi-au exprimat nedumerirea în legătură cu absenţa subsemnatului de la comentariul televizat pe toată durata turneului campionilor le răspund pe această cale că nu am renunţat şi nici nu m-am supărat. Nu pot să particip la comentarii decât dacă sunt invitat de postul de televiziune. De astă dată, Sport.ro nu a considerat nimerit să-mi facă vreo invitaţie.

Finala turneului campionilor (Londra):
Roger Federer (elv): 6 3 6
Rafael Nadal (spa): 3 6 1

UMILINŢĂ “SPECIALĂ”! Barça – Real 5-0

on November 30, 2010 in Uncategorized Comments Off on UMILINŢĂ “SPECIALĂ”! Barça – Real 5-0

Barcelona i-a produs, aseară, marii rivale prima înfrângere din acest campionat, într-un “El Clasico” în care “galacticii” au fost pur şi simplu spulberaţi. Messi a câştigat net duelul cu Ronaldo, Guardiola l-a surclasat pe Mourinho, iar Barcelona a bifat a cincea victorie consecutivă în faţa rivalei, 5-0.

“Realul e excelentă pe contraatac, cea mai bună echipă din lume. Dar pentru asta trebuie să existe o echipă care să atace, iar noi aşa jucăm. Va fi un meci superb”. Declaraţia lui Guardiola dinaintea meciului a redat perfect ce s-a întâmplat pe “NouCamp”. Barcelona, cu tiki-taka-ul cunoscut, Realul, la cutie, într-o încercare de reeditare a jocului făcut de Interul lui Mourinho sezonul trecut. Doar că în două meciuri pe “NouCamp”, portughezul n-a învins niciodată.

Demolaţi în 18 minute

Cu toţi ochii pe Messi şi Ronaldo, protagoniştii primei reprize au fost alţii. În 18 minute, catalanii au ucis meciul. Xavi (8) şi Pedro (18) au spart defensiva “albilor”, golul atacantului barcelonez venind după o fază în care catalanii au avut cel puţin 15 pase consecutive! Într-o încercare disperată de a stopa iureşul catalan, Mourinho a mai introdus la pauză un închizător, pe Diarra, în locul inexistentului Ozil. Degeaba, tot Barça a avut posesia şi marile ocazii, mai ales graţie unui Messi la înălţime, în partea secundă. În trei minute, Villa a concretizat dezastrul galacticilor, cu o “dublă” (56, 59). Cu ambele goluri din pasele lui Messi. Pe final, Realul n-a mai jucat decât rolul sacului de box şi a mai primit o lovitură în prelungiri, de la nou intratul Jeffren.

Ronaldo şi Messi, fără fairplay

Cu toată nebunia dinaintea meciului, era imposibil ca nervii să nu cedeze. Mai ales când printre scenarişti e şi Mourinho. Sufocaţi de aşteptările tuturor, Ronaldo şi Messi au impresionat în prima parte, dar au punctat şi negativ. Primul s-a remarcat argentinianul, cu o bară (7). Apoi, portughezul a trecut şi el pe lângă gol (34), când a executat de puţin o lovitură liberă pe lângă poartă. Iar după conflictul lui Ronaldo cu Guardiola (31), a fost rândul lui Messi să se remarce şi el. A simulat o lovitură primită de la Carvalho (45) şi a văzut şi el un galben.

FC Barcelona: 1.Valdes – 2. Alves, 3. Pique, 5. Puyol, 22. Abidal – 6. Xavi (15. Keita ’86), 16. Busquets, 8. Iniesta – 17. Pedro (11. Jeffren ’87), 10. Messi, 7. Villa (9. Bojan ’75). Antrenor: Josep Guardiola

Real Madrid: 1. Iker Casillas – 4. Sergio Ramos, 3. Pepe, 2. Carvalho, 12. Marcelo (17. Arbeloa ’59)- 24. Khedira, 14. Xabi Alonso – 22. Di Maria, 23. Ozil (10. L.Diarra ’46), 7. Cristiano Ronaldo – 9. Benzema. Antrenor: Jose Mourinho

La finalul meciului a avut loc o altercaţie între jucători, după ce Sergio Ramos l-a faultat pe Lionel Messi, însă i-a pus mâna în gât lui Puyol şi a fost eliminat, iar apoi a făcut acelaşi gest şi cu Xavi.

Comentariul live text:

Min. 90+4: Final de meci!

Min. 90+3: III Sergio Ramos este eliminat pentru că l-a împins pe Puyol!

Min. 90+3: Jucătorii se iau din nou la harţă după un fault dur asupra lui Messi!

Min. 90+1: GOOOL BARCELONA! Nou-intratul Jeffren înscrie golul umilinţei maxime pentru Real!

Min. 90: Vor fi trei minute de prelungire.

Min. 87: ⇔ Dublă-schimbare la Barcelona: Ies Xavi şi Pedro, intră Keita şi Jeffren.

Min. 85: + Pedro are probleme şi este nevoie de intervenţia medicilor.

Min. 81: III Puyol vede un “galben” pentru o intervenţie dură la Benzema.

Min. 78: Barcelona atacă în valuri, iar Messi este omul care parcă face totul pe teren!

Min. 77: Barcelona recuperează şi Bojan trage în blocajul lui Casillas!

Min. 77: Bojan este la un pas să scape singur cu Casillas, dar Pepe îl deposedează la timp.

Min. 76: ⇔ Schimbare la Barcelona: Iese David Villa, în uralele fanilor, şi intră Bojan.

Min. 76: Raportul cartonaşelor galbene este de 3-7 în “favoarea” Realului.

Min. 75: III Cartonaş galben pentru Sami Khedira.

Min. 73: III Ramos îl faultează dur pe Villa şi vede şi el un “galben”.

Min. 71: III Ricardo Carvalho primeşte un cartonaş galben.

Min. 68: Madrilenii nu se regăsesc în joc şi catalanii continuă să preseze în atac.

Min. 65: Busquets încearcă un şut de la centrul terenului, dar mingea cade pe plasă.

Min. 62: Karim Benzema rămâne momentan “marele absent” al derby-ului Spaniei. Francezul nu a reuşit nimic pe Camp Nou în această seară.

Min. 60: Ronaldo execută pe lângă poartă o lovitură liberă.

Min. 60: ⇔ Schimbare la Real: Intră Arbeloa, iese Marcelo.

Min. 58: GOOOL BARCELONA! Acelaşi Messi îl angajează pe David Villa, care reuşeşte “dubla” pe Camp Nou!

Min. 55: GOOOL BARCELONA! Messi trimite perfect în careu la David Villa, care preia şi-l execută pe Casillas cu un şut la colţul lung!

Min. 52: Xavi primeşte mingea în careu, trage în blocajul lui Casillas şi apoi reia încă o dată, dar în plasa laterală!

Min. 51: III Cartonaş galben văzut de Xabi Alonso.

Min. 48: Casillas scoate incredibil un şut al lui David Villa!

Min. 47: David Villa este surprins în ofsaid.

Min. 46: Meciul a fost reluat!

Min. 46: ⇔ Prima schimbare a Realului (la pauză): Iese Ozil, intră Lassana Diarra.

Min. 45+2: Final de primă repriză!

Min. 45: De la margine se arată două minute de prelungire.

Min. 45: III Messi vede un cartonaş galben pentru simulare.

Min. 45: Carvalho îl faultează pe Messi, iar acesta reclamă apoi o lovitură cu cotul a portughezului şi din nou se încing spiritele!

Min. 44: Ronaldo trage puternic de la distanţă, în fluierăturile fanilor catalani, dar Valdes reţine fără probleme.

Min. 43: Messi pătrunde în careu, dar Pepe îl deposedează in-extremis!

Min. 41: Messi driblează doi jucători şi trage pe lângă poartă.

MIn. 39: Ronaldo cade în careu, într-un duel cu Valdes, şi cere penalty. Arbitrul nu acordă nimic.

Min. 36: III “Galben” şi pentru Pepe, care l-a jenat pe Messi.

Min. 35: Ronaldo execută puţin pe lângă poartă!

Min. 34: III Villa comite un fault la 30 de metri de poarta proprie şi vede un “galben”.

Min. 34: Jocul este reluat.

Min. 33: III Cartonaşe galbene văzute de Victor Valdes şi Cristiano Ronaldo.

Min. 31: Lovitură de la margine pentru Real. Mingea este la Guardiola, iar, în încercarea de a lua mingea, Ronaldo îl împinge pe Pep. Se crează un meleu la marginea terenului şi arbitrul intervine pentru a calma spiritele!

Min. 29: Alves centrează, dar Carvalho deviază şi Casillas reţine.

Min. 27: Pedro scapă singur cu Casillas, dar portarul Realului îl blochează la timp!

Min. 18: GOOOL BARCELONA! David Villa pătrunde pe stânga şi trimite în faţa porţii la Pedro, care reia în plasă fără probleme!

Min. 15: Sergio Ramos reia cu capul peste poarta Barcelonei.

Min. 12: Di Maria prinde un şut bun, dar Valdes respinge în corner!

Min. 10: GOOOL BARCELONA! Iniesta trimite în centrul careului, mingea este deviată de Marcelo, dar Xavi Hernandez preia şi înscrie în poarta lui Casillas!

Min. 7: Dani Alves trage puternic pe lângă poartă.

Min. 6: Messi trimite un şut la colţul lung şi ţinteşte bara! Cea mai mare ocazie de până acum a meciului!

Min. 5: Jocul este reluat.

Min. 4: + Valdes se resimte după ce s-a ciocnit de Pique când a reţinut centrarea lui Ronaldo. Portarul primeşte îngrijiri medicale.

Min. 3: Ronaldo trimite un balon în careu, dar Valdes iese şi reţine.

Min. 2: Pasă spre Villa, dar Pepe respinge în lateral.

Min. 1: A încept “El Clasico”, poate cel mai aşteptat derby al sezonului!

Echipele de start:

FC Barcelona: Valdes – Alves, Pique, Puyol, Abidal – Xavi, Busquets, Iniesta – Pedro, Messi, Villa
Rezerve: Pinto, Bojan, Mascherano, Adriano, Jeffren, Keita, Maxwell

Real Madrid: Casillas – Ramos, Pepe, Carvalho, Marcelo – Khedira, X.Alonso – C.Ronaldo, Özil, Di María – Benzema
Rezerve: Dudek, Higuain, Leon, Albiol, L.Diarra, M.Diarra, Arbeloa

‘Manotazo’ a Mourinho! El Clasico în imagini!

on November 30, 2010 in Uncategorized Comments Off on ‘Manotazo’ a Mourinho! El Clasico în imagini!

Barcelona i-a administrat lui Jose Mourinho cea mai umilitoare înfrângere din istorie!

Xavi, Pedro, Villa (2) şi Jeffren au marcat pentru un meci ce va intra în istorie.

Echipele de start:

Barcelona: Valdes, Alves, Puyol, Pique, Abidal, Xavi, Busquets, Iniesta, Pedro, Messi, Villa

Real Madrid: Casillas, Marcelo, Carvalho, Pepe, Ramos, Khedira, X. Alonso, Di Maria, Ozil, Ronaldo, Benzema

Opinie Radu Paraschivescu: Valdanito

on November 30, 2010 in Uncategorized Comments Off on Opinie Radu Paraschivescu: Valdanito

De obicei, nimeni n-are timp pentru învinşi. Camerele TV îi survolează sau se opresc stinghere asupra lor, din obligaţie protocolară. Important e cel care, câştigând, ia totul. Cultura succesului impune urmărirea omului care ridică trofeul în scandările tribunei. Perdantul merită cel mult un surâs de compătimire sau o bătaie pe umăr. Câteodată, însă, un operator priceput îi lasă pe învingători să-şi guste triumful şi se lipeşte de ceilalţi. Cel care câştigă nu e niciodată singur, nici măcar când şi-o doreşte. Cel care pierde găseşte anevoie sprijin şi consolare. Aliatul lui e pieptul în care îşi fixează bărbia.

Duminică după-amiază, Inter a bătut Parma cu 5-2. Nimic şocant, nimic epopeic. O victorie de serviciu, chiar şi fără Eto’o, spre uşurarea unui Rafa Benitez tot mai incomodat de locul în clasament şi de amintirea predecesorului. Meciul de la Milano ar fi avut toate ingredientele unei după-amiezi previzibile dacă n-ar fi existat ieşirile la rampă ale unuia dintre musafiri. Lumea îi spune “Valdanito”, dată fiind asemănarea cu atacantul de pe vremea lui Maradona. Uşor încărunţit, dar la fel de vivace, subtil şi ciolănos, urmărind mingea cu ochi de ciută alarmată şi mângâind-o cu fineţe de giuvaiergiu florentin, Valdanito este, la treizeci şi cinci de ani, un pursânge din stirpea lui Batistuta, având ghinionul de-a fi mereu comparat cu el.

Oaspeţii manieraţi au grijă să nu scape scrum pe covor şi să nu păteze faţa de masă. Însă, hotărât lucru, Valdanito nu e un musafir model. Stau dovadă cele două goluri marcate în poarta Interului pe unde a trecut cândva, într-o carieră care l-a purtat la Lazio şi Chelsea, la AC Milan şi Genoa. Unii dintre contemporanii lui au ieşit din fotbal sau joacă la echipe de care au auzit doar antrenorii lor. De exemplu, Mendieta şi Vieri chibiţează fără obligaţii şi apăsări. Kallon a ajuns la Shaanxi Zhongjian Chamba (oho!), Nicola Amoruso la Cerignola (măiculiţă!), Recoba la Danubio (tare, parol!), iar Ventola la Novara (ei da, aşa mai vii de-acasă). Între timp, Valdanito refuză dosarul de pensie şi se ia la trântă cu ceasul biologic.

La sfârşitul meciului de alaltăieri cu Inter, “il somptuoso Valdanito”, după expresia comentatorului, s-a îndreptat spre una dintre peluzele milaneze, cu tricoul unui adversar pe umăr. Lumea s-a ridicat în picioare şi a răspuns fierbinte aplauzelor lui. Cincisprezece secunde de cavalerism lombard l-au ajutat pe Valdanito să priceapă că există situaţii când învingătorul ia APROAPE totul: bani, puncte şi locuri în clasament. Perdantului îi rămâne gratitudinea unui public care n-a divorţat de memorie. E puţin? Nu neapărat. Pentru Hernán Crespo, alias Valdanito, a fost de-ajuns.

Edel Apoula Bete a comis-o ca la Rapid

on November 30, 2010 in Uncategorized Comments Off on Edel Apoula Bete a comis-o ca la Rapid

Duminică, pe “Stade Gerland”, PSG putea deveni lider în Ligue I, cu un succes în faţa Lyonului. A fost la trei minute distanţă, dar fostul portar al Rapidului, Edel, a făcut o gafă caracteristică, în urma căreia gazdele au egalat, iar meciul s-a terminat 2-2.

Din 29 august, e titular în poarta parizienilor. A dat impresia că-l face uitat pe Coupet, când a închis poarta PSG-ului timp de şapte partide consecutive. De câteva etape nu se mai regăseşte, iar duminică a făcut o eroare colosală în finalul meciului cu Lyon, la 2-1 pentru PSG. În minutul 87, a degajat greşit, direct la Gomis, care nu l-a iertat. “Nu-mi explic eroarea. Am pierdut două puncte din cauza mea. Dar ăsta-i fotbalul. Cine nu greşeşte?”, şi-a făcut mea culpa Edel după meci. Coechipierii l-au susţinut, deşi PSG-ul a rămas pe 3, la un punct în spatele liderului Marseille.

France Football are şi explicaţii pentru evoluţiile mai slabe din ultima vreme ale lui Edel. Armeano-camerunezului îi expiră contracul la finalul sezonului şi deocamdată a refuzat prelungirea pe trei ani propusă de PSG, pentru că nu ar fi primit garanţii că rămâne titular.

Tamaş, în echipa etapei!
West Bromwich s-a impus, sâmbătă, în deplasare, în faţa lui Everton, scor 4-1, în etapa a 15-a din Premier League, iar Gabi Tamaş a jucat excelent. Site-ul Eurosport l-a inclus pe fundaşul român în echipa etapei. “Tamaş a fost puternic şi sigur”, a notat Eurosport. Atacantul Berbatov, de la Manchester United, care a reuşit cinci goluri în victoria cu Blackburn Rovers (7-1), a fost desemnat jucătorul etapei.

Goian, “atent şi precis”
Nu doar Radu Ştefan a fost apreciat de presa italiană după etapa de duminică. Goian a intrat şi el la Palermo, din minutul 46 al meciului cu AS Roma (3-1), şi a evoluat foarte bine. “Practic, Roma n-a mai intrat în careul echipei Palermo”, a scris Mediagol.it. “Atent şi precis la fiecare intervenţie”, l-a lăudat şi calciomercato.it pe fundaşul român, notat cu 6,5.

Deac: “Fotbalul german e dubios”
Transferat în această vară de la CFR, Deac nu s-a acomodat la Schalke, o echipă care şi ea se chinuie în noul sezon, cu doar un punct peste zona retrogradării şi umilită cu 5-0 de Kaiserslautern, în ultima etapă. Deac spune însă că nu se pune problema înlocuirii lui Magath. “Ăsta e fotbalul german, chiar e foarte dubios, azi câştigi cu 4-0, mâine pierzi cu 5-0. Nu se aude aici de nicio plecare, nu e ca în România, unde se schimbă antrenorii după câteva eşecuri”, a declarat Deac.

Fotbalist asasinat şi tranşat!
Scenă incredibilă în Guatemala. Un fotbalist din Liga Naţională, Carlos Mercedes Vas­quez, a fost răpit şi asasinat în vestul ţării, la frontiera cu Mexic! Vasquez (27 de ani) a fost răpit vineri seară, la ieşirea dintr-un hotel din Malacatan, unde echipa sa, Malacateco, era cazată înaintea unui meci. Corpul dezmembrat al jucătorului a fost descoperit în cinci saci de plastic, cu următorul mesaj: “Pentru că a sedus-o pe femeia altuia!”.