Archive for July, 2010


Cristi Bud a rămas în afara listei pentru UEFA şi va rata meciurile cu Roma sau Bayern. Atacantul spune că trăieşte un adevărat coşmar şi este convins că Mandorlini are ceva personal cu el.

“Traversez nişte clipe de coşmar, nu-mi vine să cred ce mi s-a întâmplat. Am marcat goluri anul trecut, mi-am ajutat echipa să câştige campionatul, eram unul dintre oamenii de bază ai echipei şi uite în ce situaţie am ajuns. Sunt foarte trist, nu am cum să ascund asta, visam cu ochii deschişi la meciurile din Ligă, dar totul s-a năruit”, se plânge Bud în Adevărul

“Mandorlini are ceva cu mine!”

“Eu nu am absolut nimic cu el, l-am respectat şi îl respect în continuare, dar el are ceva cu mine. Pur şi simplu cred că nu-i place de mine şi de asta m-a lăsat pe dinafară. Ce mai pot să fac eu acum?”, mai spune atacantul

Lista UEFA:

PORTARI
Eduard Stăncioiu, Nuno Claro, Călin Tiut

FUNDAŞI
Ricardo Cadu, Hugo Alcantara, Ionuţ Rada, Leonardo Veloso, Cristian Panin, Edimar Curitiba, Felice Piccolo, Tony Da Silva

MIJLOCAŞI
Gabriel Mureşan, Emil Dică, Emmanuel Culio, Dominique Kivuvu, Emmanuel Kone, Rafael Bastos, Ioan Hora, Tomas Costa

ATACANŢI
Ferdinando Sforzini, Roberto De Zerbi, Saşa Bjelanovic, Sergiu Negruţ, Lacina Traore

Nu sunt pe listă: Nuno Diogo, Peralta, Anselmo, Bud sau Peskovic

Bosnia-Herzegovina a impresionat în timpul calificărilor pentru Cupa Mondială din Africa de Sud, dar în cele din urmă au ratat calificarea după ce au fost învinşi la baraj de Portugalia.

Unul dintre cei mai buni jucători ai bosniacilor, Sejad Salihovic crede că echipa ţării sale va reuşi să obţină calificarea la Euro 2012.

“Avem foarte mulţi jucători buni, Miralem Pjanic de la Lyon este unul dintre aceştia. Dar noi nu ne considerăm stele. Suntem un grup modest, şi nu am uitat de unde am venit. Ar fi greşit ca un jucător să joace doar pentru el, pentru că putem reuşi doar ca o echipă unită. A fost dificil pentru noi că am ratat calificarea la Cupa Mondială, dar trebuie să trecem peste acest eşec şi să privim înainte. Avem o echipă tânără cu mulţi jucători de calitate. Ţinta noastră principală este calificarea la Euro 2012, ceea ce ar însemna un imens succes pentru ţara noastră.”, a declarat Salihovic pentru Fifa.com

“Pe baza rezultatelor înregistrate, cu siguranţă, Franţa este favorită în grupa noastra. Dar şi noi suntem o echipă foarte bună şi suntem capabili să batem pe oricine. Suntem un colectiv puternic, cu condiţia ca niciunul dintre jucătorii noştri cheie să nu fie accidentaţi. Nu ne e frică de nimeni, şi noi suntem foarte încrezători cu privire la campania de calificare.”, a mai spus bosniacul.

România va juca împotriva Bosniei în primăvara anului viitor, făcând parte alături de Franţa, Albania Belarus şi Luxemburg din grupa D de calificare pentru Euro 2012 din Polonia şi Ucraina.